Fără utilități, fără alte persoane, fără un plan prealabil. Sună ca o vacanță ratată, nu? Probabil că cei mai mulți ar fi tentați să gândească așa, insă unii simt un fel de chemare interioară, înapoi la natura, înapoi la viața simplă.
Campingul în natură oferă evadarea perfectă. Poți lăsa aglomerația și zgomotul în spate, te poți reconecta cu natura și-ți poți găsi locul cu adevărat al tău. Libertatea de a-ți alege priveliștea este nelimitată!
Mă refer aici exclusiv la camparea cu CAMPERVAN, autorulota cea mai compactă, care are acces în multe locuri, care este suficient de discretă. Pentru rulote și autorulote mai mari va fi puțin mai dificil, însa nu imposibil.
Pentru unii, campingul convențional nu reflectă suficient noțiunea libertate. Evadarea din haosul urban și dorința de a fi una cu natura, în campingurile amenajate se lovește adesea de motoarele mașinilor, agitația din jurul grupurilor sanitare și, nu în ultimul rând, de ceilalți oameni.
Totuși, așteptați-vă și la unele sacrificii atunci când mergeți în locuri neamenajate. Lăsând confortul în urmă, iubitorii de natură vor fi nevoiți să-și transporte cu ei mâncarea, combustibilul și apa sau chiar mijloacele de a-și purifica apa din natură. Ei vor trebui să renunțe la rutina obișnuită, să-și lase acasă gadgeturile urbane și să înfrunte curajoși experiențele oferite de natură, fără prea multe mijloace la îndemâna.
Câteva sfaturi utile
- Camparea este permisă pe majoritatea terenurilor așa-zis virane, exceptând proprietățile private sau publice, cum ar fi terenuri cultivate, terenuri de sport sau alte atracții turistice, aerodromuri, cariere de piatra, balastiere, baze militare.
- Verificați existența indicatoarelor “camparea interzisă”. Nu vă sfiiți să întrebați localnicii, chiar polițiștii din zonă, înainte de a campa. Veți avea surpriza să fiți indrumați spre locuri nebănuit de frumoase.
- Verificați cu atenție urmele de animale din zona in care vreți să campați. Nu e o idée bună să campați pe trasee frecventate de animale sălbatice sau cirezi de vite, spre zonele de adăpare, de exemplu.
- Încercați să nu lăsați nici o urmă a vizitei voastre. Utilizați o sobă portabilă sau lada unui grătar, în locul unui foc direct pe pamânt, luați-vă gunoiul acasă și folosiți o lopată de campanie atunci când vă faceți nevoile in natură.
- Nu abuzați de ospitalitatea locului. Campați târziu și plecați cât mai devreme, evitați zonele aglomerate, care oricum nu v-ar fi pe plac și aveți grijă să nu deranjați habitatele sensibile, cum ar fi lăcașurile de cult.
- Fiți precauți, mai mult ca sigur că nu vreți să vă treziți cu cineva lângă fereastra autorulotei, așa că încercați să rămâneți cât mai greu de observat.
- Verificați stabilitatea terenului înainte de campare, mai ales în zona falezelor înalte, a marginilor de prăpăstii, precum și a văilor inundabile.
- Pregatiți-vă un plan de evacuare rapidă a zonei pentru eventualitatea apariției unei situații de urgență. Nu uitați sa vă stabiliți niște repere simple, pentru a vă ajuta in bezna ce va urma.
- Anunțați pe cineva unde mergeți și pentru cât timp, mai ales dacă călătoriți singur și pregătiți-vă atent pentru orice schimbare a vremii.
- Asigurați-vă că aveți la îndemână o trusă de prim ajutor (cea de la mașină e perfectă), o lanternă, un cuțit și un fluier.
România e plină de locuri excelente de campare, multe dintre ele izolate, departe de drumuri și habitate, zone mai mari sau mai mici, majoritatea cu priveliști unice. Bucurați-vă de libertatea de a le descoperi și lăsați-le la fel de frumoase și pentru alții!
by CORDA CAMPERS
www.corda-campers.ro